Primăria informează cetățenii despre organizarea consultărilor publice privind proiectele de decizii și inițiativele de interes local. Consultările publice oferă locuitorilor posibilitatea de a se informa, de a exprima opinii, de a formula propuneri și recomandări cu privire la proiectele supuse dezbaterii, contribuind astfel la un proces decizional transparent și participativ. Invităm toți cetățenii, reprezentanții societății civile, mediului de afaceri și alte părți interesate să participe activ la consultările publice și să contribuie la adoptarea unor decizii în beneficiul întregii comunități. Proiectele de decizii și materialele aferente pot fi consultate pe pagina web oficială a Primăriei, la compartimentul „Consultări Publice”, precum și la sediul instituției, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.
Consiliul satului Văsieni a aprobat inițierea unui proces voluntar de amalgamare, unind satul Văsieni cu Leușeni, comuna Suhulceni și Coropceni din raionul Telenești. Un grup de lucru a fost creat pentru a coordona acest efort.
Primarul Sergiu Moșneguța din Văsieni a fost împuternicit să gestioneze toate etapele procesului de amalgamare. Responsabilitățile sale includ informarea publicului, organizarea de consultări publice, inițierea dialogului cu autoritățile locale partenere și pregătirea documentației necesare. Scopul principal al acestei amalgamări este de a consolida capacitățile administrative și financiare, de a utiliza resursele publice mai eficient, de a îmbunătăți calitatea serviciilor furnizate cetățenilor și de a crea condiții favorabile pentru atragerea de investiții și dezvoltare durabilă în comunitățile participante. În săptămânile următoare, vor fi organizate consultări publice și alte activități informaționale pentru a implica activ cetățenii în luarea deciziilor privind viitorul comunităților lor.